Intrarea în Vâlcelul Lupului este undeva în treimea inferioară a traseului Jepii Mici, spre stânga.

Iarna, pe zăpadă bună (multă și bocnă), vâlcelul se prezintă sub forma unui jgheab uniform, cu o înclinație de medie de 35*-40*, generos ca lățime, în cea mai mare parte aproximativ 10m. După 5-10 minute de la intrarea în traseu, vâlcelul face o curbă în ”S”, întâi spre stânga și apoi spre dreapta și continuă aproape rectiliniu până în vârful muntelui. Partea bună este că vezi orice ar veni de sus, partea rea este că dacă pleacă ceva la vale, va prinde o forță și viteză fantastică.

La întâlnirea cu ”brâul lui Raducu” am început traversarea spre stânga, către Valea Seacă dintre Clăi, traversare lungă și ușor sensibilă, în care asigurarea pe coardă este mai mult decât indicată.

Coborârea pe Valea Seacă depinde, la rândul ei, de starea zăpezii. Partea superioară este mai înclinată și, cel puțin până ”am simțit” zapada am coborât asigurați.

Noaptea ne-a prins în jumătatea inferioară. Săritoarea am rapelat-o fără probleme, am strâns echipamentul și am contitnuat prin hățișul de trunchiuri de copaci, până am întâlunit traseul spre Cascada Urlatoare.

Ineditul a venit din partea unui urs care a ținut să-și facă simțită prezența, printr-un fel de bolboroseală. L-am vazut și noi o secundă, dar pentru că nu părea pus pe scandal, am contiunuat coborârea în liniște. Mai agitați ce-i drept și mai uitându-ne în spate am intrat pe strzăile luminate ale Bușteniului.


0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *