Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

Vf. Omu – Crucea Caraiman – Sfinx – Babele

2 iulie - 4 iulie

340 Lei

Cel mai înalt vârf din munții Bucegi și al doilea din țară, Vf. Omu cu cei 2507m, este o emblemă a Carpaților. Sfinxul si Babele sunt monumente de legendă care ne farmecă de mii de ani până în prezent. Crucea Eroilor, de pe Caraiman, cu aproape la fel de multe povești țesute în jurul ei, sunt destinașiile noastre din această tură.

DESCRIERE
Vineri seara vom înopta la Cabana Padina, unde după o scurtă socializare vom merge la somn.
Sambătă dimineața, ora 7.00, ceasul deșteptător va suna pentru o tură de neuitat. Prin teritoriile vaste ale Bucegilor, printre versanți grandioși și izvoare reci și curate, orientându-ne după impunătorul Mecet Turcesc, vom urca pe Vârful Omu, într-o drumeție ce ne va solicita pe măsura renumelui acestui vârf. După ce ne vom odihni și ne vom relaxa, vom continua către monumentele naturale Babele și Sfinxul, urmând să coborâm înapoi către Cabana Padina, unde vom petrece seara.
Duminică, ne vom trezi pe îndelete și vom vizita Cheile Tătarului și Turbăria Lăptici, și după un picnic mic vom continua drumul spre casă.

FLEXIBILITATE
Persoanele care optează pentru a nu înopta la cabană, sau care preferă o singură noapte de cazare, au această posibilitate, cu scăderea din cost a prețului corespunzător serviciilor de cazare și transport la care renunță. În acest caz punctul de întâlnire va fi in fața Cabanei Padina Sâmbătă dimineață ora 8.00-8.15, iar deplasarea se va face pe cont propriu.

PUNCTE DE INTALINIRE
Gara Sinaia – Vineri 14 Mai 2021 orele 18.30 – 18.45.
Cabana Padina – Sambata 15 Mai orele 8.00 – 8.15.

TRANSPORT
Transportul se va face în mod individual sau regim de ”car pool” cu mașinile personale, prin mijlocirea organizatorului. Dacă situația o impune, organizatorii vor asigura transportul cu microbuzul, situație în care costul excursiei va crește cu aproximativ 100 lei/persoană.

ECHIPAMENT
Echipamentul pentru ture montane.

PRET
Prețul include:
– organizarea activității,
– instruire si asistenta pe toată durata traseului,
– 2 nopti cazare;
– micul dejun Sâmbătă și Duminică,
Avansul este de 100 lei și garantează rezervarea locului.
Prețul nu include costul serviciilor de transport, de masă sau alte cheltuieli personale.

BINE DE STIUT
Odată ajunși în zona montană sunteți sub autoritatea ghidului.
Nimeni nu rămâne în urmă, nimeni nu pleacă înainte.
Ritmul de mers va fi dat de ritmul celui mai încet.
Orice problemă/preferință/opțiune/nemulțumire va fi adusă la cunoștința ghidului.
Cabana Padina oferă condiții de cazare variate, cu dormitoare de la 2 pana la 8 paturi.
Cina se poate servi la cabană, dar și de acasă.

Detalii

Începe:
2 iulie
Se termină:
4 iulie
Cost:
340 Lei
Eveniment Category:

Organizator

Dragos Preda
Telefon:
0722367651
Email:
contact@alpintrek.net
View Organizer Website

Loc de desfășurare

Muntii Bucegi
Valea Prahovei România + Hartă Google

0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *