Toate refugiile montane fac parte din patrimoniul nostru, al munților noștrii și, într-un fel, sunt ale fiecăruia dintre noi. Sunt adăposturile noastre, sărace, strâmbe, murdare, dar atât de primitoare. Nu cred că există vreun om de munte care să nu fi simțit că a ajuns acasă, atunci când a dat cu ochii de refugiu, măcar o dată-n viață.

Nu este greu să înțelegem că, săraci cum suntem, construirea refugiilor nu a fost deloc ușoară și nici întreținerea lor nu este deloc ușoară. În majoritatea cazurilor, fiecare cui și scândură au fost cărate pe munte ”cu cârca”, într-un efort pe care puțini dintre noi ar fi dispuși să îl facă.

Am observat de-a lungul timpului că turiștii ocazionali, oamenii care nu sunt obișnuiți cu muntele, nu numai că nu au ideei de a dormi în refugii, dar chiar și duși în vreunul, se simt stingheri, stau cuminți în pătrățica lor încercând să dobândească confortul pe care îl au cei obișnuiți.

Însă există un soi de ”montaniarzi” al căror ego depășește cu mult valorile normalului, oameni care, deși se declară mari iubitori de munte, nu prețuiesc nici muntele și nici orice altceva din ceea ce întâlnesc pe munte. Din păcate, nu manifestă nicio formă de respect pentru nimic din ceea ce este exterior lor și sunt acolo doar pentru ”a da bine”, într-un context sau altul. Sunt ”cunoscătorii” care încalcă toate regulile bunului simț și care consideră că este dreptul lor să facă orice doresc, inclusiv să provoace stricăciuni în refugii, evident ”din greșeală”, sau să le trântească ușile la plecare, pentru că, oricum nu contează.

Aceștia sunt vectorii care, nu numai că ei înșiși fac suficient rău, dar il și transmit mai departe, aducând cu ei noi și noi acoliți. De acest soi de oameni trebuie să protejăm și muntele și refugiile.

Refugiile ”ascunse” nu sunt ascunse în sensul în care ascunzi un obiect intenționat, ci ferite de ochii celor mulți tocmai din cauza unei realități matematice, cu cât mai multe persoane cunosc poziția acestora, cu atat cresc șansele să fie deteriorate sau chiar distruse. Este dovedit.

Este în interesul tuturor să le protejăm printr-o discreție totală, dar mai ales o datorie morală față de cei ce le-au construit și le întrețin, cei ce și-au dedicat timpul și resursele financiare. Pentru cei care au facut eforturi ca acestea să existe, pentru noi și generațiile următoare.

Și cea mai sigură măsură a fost și este aceea de a nu divulga poziția lor nicijnei persoane care nu are destulă vechime pe munte.


0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *