Desi s-au scris cateva articole pe această temă si s-au purtat numeroase discuții pe retelele de socializare, de fiecare dată am avut convingerea că autorul / initiatorul a pledat mai degrabă în favoarea lui decât în favoarea realității și asta pentru că a pus foarte mult accent pe factură și pe atestatul înregistrat la Ministerul Turismului. Ei bine, nu pot fi de acord acest mod de a vedea lucrurile pentru că pe munte, factura sau înregistrarea la MT, nu valorează nimic.

Legea spune că ”ghidul montan este o persoană calificată, cu un înalt nivel de pregătire tehnică și o solidă experiență montană” și așa ar trebui să fie.

Însă, organizarea profesiei de ghid montan este încă la început în Romania și lucrurile sunt destul de neomogene legislativ, ceea ce a permis apariția unor ”fabrici de ghizi” care nu respectă nici jumătate din cerințele necesare pentru a califica o persoană ca ”ghid montan”. Pe lângă faptul că nu țin cont de un standard minim de experiență, pregătire și aptitudini, acești întreprinzători au făcut o chestie foarte deșteaptă, oferind persoanelor interesate, la pachet, atât diploma de ghid de turism cît și cea de ghid montan. Un artificiu deștept, prin care majoritatea oportuniștilor și-au rezolvat problema ”hârtiilor”, dobândind o legitimitate pe care mulți ghizi foarte buni nu o au încă, din qvasi motive.

Totuși, pe munte ai nevoie de un ghid montan în adevăratul sens al cuvântului, nu de o persoană care se joacă de-a unul. Ghidul te conduce și în el îți vei pune toată încrederea. Pregătirea, personalitatea și abilitatea de a te conduce în siguranță către reușită sunt definitorii și aceste aptitudini greu le-am putea găsi printre ghizii formați ”din pix”.

Acestea sunt lucrurile pe care trebuie să le cautăm la un ghid.

De aceea, căutarea un ghid bun ar trebui să înceapă cu formatorul profesional, cu asociația profesională din care face parte, nu cu site-ul Ministerului Turismului și în niciun caz cu factura. Nu aș pleca niciodată într-o tură dificilă sau într-un traseu de alpinism, cu un ghid, doar pentru că imi oferă factură și sunt convins că nici cei care susțin proritatea hârtiilor nu ar face altfel, în ciuda aparențelor.


0 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *