1. Căutarea marcajului.

Cel mai important reper este marcajul. De regulă, marcajele sunt dispuse astfel încât din dreptul unuia trebuie să îl vedem pe următorul. Cum în teren lucrurile diferă, primul pas este identificarea acestuia. În cazul în care l-am pierdut ne întoarcem pe același traseu spre ultimul marcaj întâlnit. Dacă nu il identificăm în 5-10 minute ce-l mai probabil ne-am rătăcit.

Ne oprim ! Memorăm ora! Ne aducem aminte acum cât timp am văzut ultimul marcaj!

2. Evaluarea corectă și exactă a situației.

Tot secretul este TIMPUL. Analizăm timpul, stabilim dacă suntem in prima parte a zilei, dacă ne permitem să mai căutăm, peste cât timp se lasă întunericul, evaluăm condițiile meteo. Luăm în calcul că echipele de salvare au, cel mai probabil, nevoie de câteva ore să ajungă la noi.

3. Deciziile

Dacă suntem în prima parte a zilei sau mai avem 5-6 ore de lumină și avem ceva vizibilitate, continuăm căutarea marcajului cât ne permite timpul, în mod organizat.

O persoană, eventual însoțită (în funcție de numărul de membrii ai grupului) continuă căutarea marcajului sistematic (pe raza cercului, la limita pădurii în cazul în care suntem într-o poiană sau vreo pajijte, etc…), depărtându-se până la punctul maxim în care se aude sau se vede cu ceilalți. Restul grupului rămâne pe loc!

Dacă identificăm marcajul putem continua. Dacă descoperim un alt marcaj, înainte de a merge într-o direcție sau cealaltă a acestuia, trebuie să aflăm ce traseu marchează și cât durează respectivul traseu. Consultăm harta și identificăm traseul.

Dacă suntem în a doua parte a zilei, la apropierea întunericului sau dacă vizibilitatea este aproape zero, SUNĂM LA SALVAMONT fără ezitare.

4. Pregătirea apelului

Înainte de a suna ne asigurăm că știm răspunsurile la cât mai multe din întrebările de mai jos:

  1. În ce masiv/munți/munte suntem ?
  2. De unde am plecat ?
  3. În ce direcție am plecat ?
  4. La ce ora am plecat ?
  5. Ce marcaj am urmat ?
  6. Câți suntem ?
  7. Dacă cineva are nevoie de îngrijiri medicale ?
  8. Când am pierdut marcajul ?
  9. La ce ora am constatat că ne-am rătăcit ?
  10. Echipamentul de care dispunem ?
  11. Ce telefoane sunt încărcate ?
  12. Numerele acestora ?
  13. Poziția GPS?

5. Apelăm 112 sau 0725826668

Din momentul în care am sunat la Salvamont, sub nicio formă nu mai părăsim locul !

6. Așteptarea

Așteptarea durează, dar timpul nu trebuie irosit !

Ne pregătim pentru a ne semnaliza poziția în așa fel încât să fim vizibili de la o distanță cât mai mare. Ideal este să aprindem și să menținem aprins un foc. Adunăm lemne, cât de multe !

Ne pregătim pentru temparaturile reci, de noapte. Ne schimbăm, ne îmbrăcăm, consumăm lichide, ne hrănim.

Economisim ! Verificăm sursele de lumină, telefoanele, resursele alimentare, apa, etc … și le folosim în așa fel încât să ne ajungă cât mai mult timp posibil.


0 comentarii

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *