Într-una din zile, m-a sunat un turist, interesat să se alăture turei la Mălăiești, programată pentru weekend. Era iarnă iar zăpada pe munte varia între 10 și 30 de cm. Am schimbat câteva cuvinte la telefon, l-am întrebat despre expreiență echipament și altele asemenea și, cum a spus că stă bine la toate capitolele, i-am dat acceptul.

Zis și făcut, în dimineața cu pricina tot grupul s-a adunat în gara din Bușteni. N-am vrut să fiu nepoliticos și, în ciuda tuturor regulilor învățate la cursul de ghizi, m-am mulțumit doar cu inspecția vizuală.

Hainele, sport/casual, nu erau cele mai potrivite, dar cum se anunța un wekend meteo liniștit nu mi-am facut griji. Căciula însă era belea. Rusească și categoric foarte călduroasă, de moment ce aproape tot drumul a puratat-o pe vârful capului. Mânușile acceptabile și bocancii buni, cel puțin aparent.

Am pornit pe traseu. Poteca bună, zăpada bună, vremea perfectă și, mai vorbind, mai glumind, am ajuns la Cabana Diham. Stând pe holul cabanei la un ceai, mi-au picat ochii pe pantalonii lui care, acum, cu picioarele flexate, ofereau o vedere clară asupra bocancilor.

Sâ îmi stea inima !

Băieții deștepți de la Salomon, au confecționat un model de produs și în varianta scurtă (pantof de outdoor) și în cea înaltă (bocanc) și pentru că unul dintre prietenii mei avea un astfel de bocanc, încă din gară am stat liniștit cu gândul că ”cel puțin e încălțat bine”.

Așa că, preț de câteva secunde am fost total confuz. Nu îmi venea să îmi cred ochilor. G___, zic la un moment dat, ce naiba sunt ăia în picioarele tale ? Se uită senin la mine și îmi spune cu convingerea unui specialist ”bocanci de munte”. Atât de convins era, că îmi venea și mie să-l cred.

”Măi istețule tu nu faci diferența între un pantof și un bocanc ? Cum naiba pleci iarna la munte în pantofi, fie ei și pentru outdoor ?” La care el răspunde la fel de senin ”Păi ce-au ?” Ceva mai târziu am înțeles că seninatatea aceea, cu totul specială, făcea parte din felul lui de a fi. I-am explicat care este diferența între bocanci și adidași, dar omul era ”în ale lui” cum se spune, totuși simpatic.

Ei bine, așa stând lucrurile, ma tot gândeam cum să procedez. Nici nu puteam să îl abandonez acolo, nici nu puteam pierde două-trei ore să il cobor la Gura Diham, dar nici nu îmi venea să-l iau mai departe.

Cum vremea era bună pentru plimbare, am sunat la Mălăiești și, după ce Ion (cabanierul) mi-a confirmat că poteca este bătută și zăpada tasată, l-am luat mai departe.

Tura a ieșit bine, însă lecția a rămas. Să mergi pe încredere este greșit.


0 comentarii

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *